Lost Legacy: Lady Elgin Disaster Watch revine la Boston după 155 de ani

Lost Legacy: Lady Elgin Disaster Watch revine la Boston după 155 de ani

Povestea tragică a navei cu aburi Lady Elgin continuă să captiveze inimile și mințile, chiar și la 155 de ani de la nenorocita sa călătorie prin Lacul Michigan. La 8 septembrie 1860, Lady Elgin s-a scufundat după ce s-a ciocnit cu goeleta de lemn Augusta, rezultând într-o catastrofă care a pierdut viața a aproximativ 300 de pasageri și membri ai echipajului din cei 400 estimați la bord. Acest dezastru maritim a fost înregistrat în istorie ca fiind unul dintre cele mai devastatoare din Marile Lacuri, făcând paralele nefericite cu Titanic în ceea ce privește pierderile umane și haosul.

După cum remarcă Comerciant de antichități, Augusta a supraviețuit cumva coliziunii cu pagube minore, dar Lady Elgin s-a rupt și s-a scufundat rapid sub valuri. Epava a fost descoperită abia în 1989 de Harry Zych, care, după o bătălie juridică, a devenit proprietarul singurului epavă privat din Marile Lacuri, datorită Actului federal privind epavele abandonate din 1989.

Victime și supraviețuitori

Estimările cu privire la câți oameni se aflau efectiv la bordul Lady Elgin variază. Rapoartele inițiale sugerau numere cuprinse între 400 și 600. Potrivit Enciclopedia UWM din Milwaukee, unele relatări spun că Căpitanul Lady Elgin a susținut că la bord se aflau aproximativ 400 de pasageri, în timp ce alții, inclusiv primul poliționist George Davis, au estimat între 300 și 400, iar o anchetă oficială a concluzionat ulterior că aproximativ 400 de pasageri se aflau acolo. Cercetările moderne sugerează o numărare mai precisă de 396, cu 302 suflete pierând în acea zi.

Confuzia a domnit imediat după, amintind de raportarea haotică în urma atacurilor din 11 septembrie 2001. Numele au fost scrise greșit, identitățile au fost raportate greșit, iar supraviețuitorii precum Ed Mellon au fost documentați ca fiind pierduți și salvați în listele ziarelor. O melodie populară din acea vreme, „Lost on the Lady Elgin” de Henry Clay Work, oglindește pierderea grea, acceptând cifrele fatalităților care au urmat acestei tragedii.

Moștenirea doamnei Elgin

În timp ce epava Lady Elgin se odihnește la câțiva mile în larg, în 50 de picioare de apă, semnificația sa istorică continuă să iasă la iveală. Luna aceasta, un artefact notabil — ceasul de buzunar din aur de 16 karate aparținând parlamentarului britanic și editorului de ziare Herman Ingram — a fost returnat în Marea Britanie. Ca Radio Public din Wisconsin rapoartele, ceasul, odată recuperat din epavă, a fost prezentat lui Valerie Van Heest, o respectată istorică a Marilor Lacuri, care acum îl donează Muzeului Guildhall din Boston din orașul natal al lui Ingram. Eforturile lui Van Heest au fost recunoscute ca fiind semnificative, comemorând moștenirea lui Ingram, care a fost singurul non-american dintre victime.

Tragedia Lady Elgin nu a afectat doar indivizii în acea zi fatidică, ci a rezonat profund în cadrul comunității, în special printre membrii Gărzii Unirii Irlandeze din Milwaukee, a căror implicare în frământările epocii reflectă climatul social al vremii. Pe măsură ce treceau prin escaladarea tensiunilor legate de sclavie, călătoria la Chicago a fost menită să strângă fonduri și să întărească solidaritatea între susținătorii Democrației, conduși de Stephen Douglas.

Într-o convergență unică a istoriei, tragediei și amintirilor comunitare, povestea Lady Elgin servește ca o amintire emoționantă nu numai a pierderilor îndurate, ci și a rezistenței spiritului uman care continuă să răsună în timp.